miercuri, 5 septembrie 2012

De ce te-oi fi iubind, femeie visatoare

FEMEIA?... Mirari, intrebari, ganduri, fantezii… Cineva imi spunea odata cum ca nebunii au o mare calitate: fac si mai mult pe nebunii. Dar eu, care sunt nebun dupa ea? Aproape sau departe, impotriva vointei tale, lucrurile scapa de sub control. Precum nisipurile miscatoare, femeile te fac sa te-afunzi, sa te-afunzi, sa te tot afunzi... Daca Adam nu ar fi muscat din mar ademenit de Eva, aceasta sigur ar fi gasit pe altcineva caruia sa-i ofere fructul... Se spune ca barbatului femeia i-a dat intotdeauna cele mai nobile iubiri, dar si cele mai crunte urgii. Sentimentul celui care se zbate in apa pune stapanire pe tine. Salvare, cer, pamant, aer, credinta, putere, dependenta, viciu, toate acestea se insurubeaza adanc in cel mai ascuns ungher al fiintei tale. Vointa se atrofiaza, puterile iti scad si nu iti doresti decat sa mai ai o ultima suflare cu care sa te poti prinde de mal. Fata-n fata cu ea simturile explodeaza. Inspiri din nou drogul, fara de care nici nu-ti poti imagina sa traiesti. Decizi. Mai bine sa iubesti, decat sa te lasi calcat in picioare de propria iubire. Oare cum se poate numi aceasta febra de mii si mii de grade, care te stapaneste? Slabiciune?
Nu cred, cu-atat mai mult cu cat slabiciunea barbatului in fata femeii nu este intotdeauna punctul lui cel mai vulnerabil… N-am crezut niciodata ca te voi iubi atat de mult. A trebuit sa treaca timp, sa albesc, sa tresar la orice vis, sa glumesc cu mine, cu viata mea, sa ma-mpac cu gandul ca niciodata, dar niciodata, de tine nu pot scapa.

Devenire intru barbat si femeie


Abia aştept să te strâng în braţe

e frumoasă dimineaţa asta
şi pielea ta mai are încă aburul nopţii
e numai bine să ne cuprindem

încă mi se lipesc pleoapele
ochiul refuză lumea
sau nu vrea să creeze spaţii pe unde ar putea să iasă partea ceea de vis în care
pielea ta e un covor nesfârşit sub tălpile mele
alerg
mă prăbuşesc
covorul se răsuceşte peste mine
perii lui secretă sucuri gastrice
mă devoră precum o floare carnivoră
lihnită de foame de dragoste
o plantă căţărătoare care se hrăneşte cu fluturii ce roiesc în jurul inimii aprinse ca un semafor roşu
când se va face verde vor trece mai departe
vor coborî până în genunchi în sânge sub unghii
în buze în spatele ochilor
între îmbrăţişări
ard
se topesc
se scurg asemena nisipului dintr-un deşert
risipit printre degete

îmi spui: o să te sărut cu ochii închişi
lung
ca şi cum aş cauta să descifrez bucăţica de madlenă a lui proust
trupul tău e jumătate citric jumătate madlenă

ştiu că dacă trupul tău ar fi o cafea
de îndată ce aş gusta
nu aş mai adormi niciodată
şi nici nu m-aş trezi
te-aş iubi într-o prelungire a nopţii
cu perdelele trase
lumina să intre filtrat printre noi
încă trupul meu adormit
relaxat
moale
blând
se va trezi greu
pe măsura ce facem dragoste
de parcă am fi în ultima vacanţă din liceu
va dura destul
pâna fiara va ieşi la iveală
ea ne va înveli în dureri plăcute
colţii ei vor creşte în noi ca nişte stalagmite în peşteri
un tunel o poartă stelară
care ne va duce direct în visele noastre devenite realitate

ne trezim undeva într-o grădină sălbăticită asemenea unui animal rămas fără stăpân
cu multe sălcii cu ochiuri de apă tulbure
taci mult
doar mă priveşti
uneori te incomodează cuvintele ştiu asta
şi mie mi se întâmplă
te sărut
apele se limpezesc
ce nevoie avem de atâtea cuvinte
doar câteva ne trebuie
să le îngrop în tine alte câteva
le-aş ridica zmee pentru mai târziu
mai sunt unele pe care le-aş arde definitiv
să nu mai fie spuse de nimeni niciodată

mi-ar plăcea să călătorim
peste tot în lume
să facem dragoste mereu în alt pat
mereu pe alte coordonate
lăsând în urmă prezervative pline cu poezii tocite
şi cuvinte neînţelese de nimeni

îmi spui că mă vezi uneori purtând un turban indian pe cap noaptea mi l-ai desface
eu ţi-aş despleti părul
senzual
tandru
gura ta are cei mai frumoşi ochi pe care i-am văzut vreodată
te-aş îngropa sub săruturi
ziua ar fi un lung preludiu al nopţii
iar noaptea s-ar întinde mai departe
până unde nu se mai simt forţele de atracţie şi respingere din univers
acolo unde cele mai îndepărtate stele ne văd
şi se îmbujorează emoţionate

dacă sărutările tale m-ar ataca
din buze mi-aş face scut
ne-am hârjoni precum puii de tigru
apoi ne-am aşeza într-o poiană lângă braşov
am mânca fiecare jumătate dintr-o lamă de gumă
s-ar face instantaneu iarnă ca în reclamele alea
soarele ar apune la amiază
pe pârtia de schi s-ar aprinde nocturna
noi ne batem cu zăpada
ne batem cu întuneric
ne lovim cu îmbrăţişări
vom scoate sălbăticia prin pori
îţi cuprind gâtul de căprioară
voi muşca până sângele va plesni ca un os
apoi voi spune mor
şi voi veni deasupra ta
până ai să te trezeşti complet
mă vei simţi zvâcnind în tine asemenea unui războinic rănit
care doreşte cu tot dinadinsul să ramână în viaţă

îţi doreşti să fie pe cât de scurt pe atât de puternic
zăpada doar o plapumă pe care o azvârlim
înăbuşiţi de tulburările sângelui
vom aşeza o haină pe jos ne vom săruta ne vom muşca ne vom alinta cu palme peste coapse
vom face un cocon în jurul nostru din noapte din luminile de pe pârtie
din strălucirea zapezii din şoarecii care vor veni să se încălzească la noi
şi din lucirile unor ochi iscoditori
care ne urmăresc şi de care nu ne pasă
facem dragoste ca şi cum ar fi sfârşitul
sfârşitul acestei lumi sau al oricăreia dintre lumile posibile
noi vom merge mai departe
într-o lume a noastră
în care îţi las urme pe gât în care te vor durea genunchii
în care nu-ţi mai simţi buzele
în care îţi amorţesc maxilarele
în care ţi-ai tăia pleoapele cu foarfecile
să nu adormi niciodată să mă poţi privi pe săturate
în care de crăciun m-ai împodobi cu sărutări
apoi te-ai hrăni cu seva din coapsele mele
apoi te vei aprinde ca un felinar
iar flacăra se va topi şi va curge în mine
inelele tale vor sublima
iar răsuflarea ta fierbinte
îmi va arde toate căile sângelui
atunci te voi săruta puternic
pînă mă vor durea dinţii
voi sufla atât de multă viaţă în tine
încât îmi va amorţi limba

apoi ne vom prăbuşi în pat ca într-o altă zăpadă
flămand voi veni peste tine un urs fără blană
te voi frânge în braţe
îţi ascult cântecul oaselor când pârâie
îţi adulmec feminitatea ca pe o pradă demult visată
apoi mă înfrupt din tine
până îţi dau lacrimile

îţi doreşti să te strâng puternic în braţe
până te las aproape fără suflare
flăcările focului din şemineu
ard imitând dansul trupurilor noastre
torente din mine
peste
torente din tine
te dezbrăc aşa cum decojesc un copac
căutându-i esenţa
să îmi fac un arc din inima lui
inima mea ţi-aş pune-o pe cap
şi aş trage în ea

ştiu
eu sunt setea
ce arde pe gura unei cupe goale
ca şi cum alte braţe m-au făcut să-mi fie din ce în ce mai sete
să te întâlnesc

dacă mă întind cu umerii pe pământ
tu eşti umbra copacului ce iese din mine
umbra care se întoarce sub pielea mea
îmi călăuzeşte visele către visele copacului
muşc din fructele lui
aşa cum ţi-aş muşca umerii
îmbrăţişezi trupul noduros
îţi întinzi până la refuz mâinile în jurul lui
până simţi că te rupi în două
se deschide atunci o poartă în tine
ce duce către celălalt tărâm
acolo unde putem umbla goi
cu dragostea la vedere
o lume care nu e făcută decât din culori şi din noi
ca şi cum am locui într-un tablou uriaş
unde când facem dragoste ni se amestecă luminile şi pictam universul
o nouă creaţie a lumii
voi invada atunci toate cotloanele tale
voi picta cu foc peste orice umbră din tine
îţi vei deschide porţile ca o cetate izbăvită de blestem
atunci o să te văd deasupra mea
uriaşă
cabrându-te sălbatic
ca şi cum mâinile mele s-ar prelungi proiectându-te în cosmos spre soare
ca şi cum ochiul meu ar arunca în ochiul tău un fir al ariadnei
ca şi cum partea din trupul meu care intră in tine ar fi un pilon de oţel
pe care te-ai coborî din ceruri la picioarele mele

ne-am iubi cu atâta evlavie
încât vor mai adăuga doi sfinţi în calendare
ne vom iubi atât de pătimaş
că vor completa numele păcatului cu numele noastre

ne vom iubi
ne vom măsura vieţile cu palmele
cu săruturile
cu distanţele lipsă
vom face din iubire un domino în care piesele se vor dărâma încontinuu
aşa ca o nesfârşită cădere în gol
tu vei deveni femeie
eu bărbat
când ni se vor întâlni privirile vor fecunda
atunci voi face dragoste cu tine
până îţi voi rupe himenul inimii

Pe marginea prăpastiei Dumnezeu stă atârnat
Heruvimii şi cerul  ţipă-ngroziţi,
Planete-s zdrobite si galaxii.
Privindu-l în ochi de barbă îl ţin,
Zâmbind cu venin, încet  îi şoptesc
EU, te-am ucis !