Pursuit of hapiness

Gasesc bizar cat de obsedata e lumea de fericire. Oriunde te uiti si cu oricine vorbesti scopul final a oricarei intreprinderi e fericirea.
Cum arata fericirea? Cum sa faci sa fii fericit?
Casa, masina, cont in banca, o fi raspunsul? S-ar zice ca da, toate astea insotite de sot/sotie care arata tot ca in ziua nuntii si dupa 20 de ani de casnicie, cu parul putin grizonat. Asa citim prin reviste, pline de retete ale fericirii...
Hmmm!Poate nu.Ca vad ca si cei bogati si frumosi se despart si ei sunt nefericiti.
Prin Papua noua Guineea sau prin jungla amazoniana fericirea e un stomac plin, nevasta, copii.Ce-i daca are tatele pana la buric,nu-i bai, de mancat si de baut sa fie. Si sunt fericiti.
Asaaaa, fara shoping, fara bani si silicoane sunt fericiti.
Fericirea pe care ne-o vand revitele si filmele si pana la urma cea pe care ne-o imaginam cu totii e iubirea poetica, de poveste care nu are nici o legatura cu realitatea. In viata reala trist sau nu, ne iubim cu patima, apoi intram intr-o stare de veghe, care se hraneste cu iubitea de foc de la inceput.
Exista multe simulacre ale fericirii, e greu sa iti dai seama daca faci alegerea corecta, dar nu pot nici trai in frica asa ca tue femeie a vietii mele iti intind mana – Vino cu mine, nu-ti voi da drumul, impreuna vom strabate desertaciunea vietii, tu fi stanca mea, iti voi fi eu munte, tu, fi-mi izvor de apa rece, -Nu-ti fie teama!
Incercarea noastra fie timpul, saruta-mi gura si vino la pieptul meu sa auzi inima cum bate.E tot ce imi doresc! Acum sunt fericit!