miercuri, 5 septembrie 2012

De ce te-oi fi iubind, femeie visatoare

FEMEIA?... Mirari, intrebari, ganduri, fantezii… Cineva imi spunea odata cum ca nebunii au o mare calitate: fac si mai mult pe nebunii. Dar eu, care sunt nebun dupa ea? Aproape sau departe, impotriva vointei tale, lucrurile scapa de sub control. Precum nisipurile miscatoare, femeile te fac sa te-afunzi, sa te-afunzi, sa te tot afunzi... Daca Adam nu ar fi muscat din mar ademenit de Eva, aceasta sigur ar fi gasit pe altcineva caruia sa-i ofere fructul... Se spune ca barbatului femeia i-a dat intotdeauna cele mai nobile iubiri, dar si cele mai crunte urgii. Sentimentul celui care se zbate in apa pune stapanire pe tine. Salvare, cer, pamant, aer, credinta, putere, dependenta, viciu, toate acestea se insurubeaza adanc in cel mai ascuns ungher al fiintei tale. Vointa se atrofiaza, puterile iti scad si nu iti doresti decat sa mai ai o ultima suflare cu care sa te poti prinde de mal. Fata-n fata cu ea simturile explodeaza. Inspiri din nou drogul, fara de care nici nu-ti poti imagina sa traiesti. Decizi. Mai bine sa iubesti, decat sa te lasi calcat in picioare de propria iubire. Oare cum se poate numi aceasta febra de mii si mii de grade, care te stapaneste? Slabiciune?
Nu cred, cu-atat mai mult cu cat slabiciunea barbatului in fata femeii nu este intotdeauna punctul lui cel mai vulnerabil… N-am crezut niciodata ca te voi iubi atat de mult. A trebuit sa treaca timp, sa albesc, sa tresar la orice vis, sa glumesc cu mine, cu viata mea, sa ma-mpac cu gandul ca niciodata, dar niciodata, de tine nu pot scapa.

Un comentariu: