luni, 26 aprilie 2010

O zi

Zgomotul stropilor lovind acoperişul îl treziră din somn.
Lângă el soţia lui dormea liniştită.Se uită la ea cu ciudă.
-N-are nici o grijă! O privi atent cum respiră…Offf!!
-Dacă n-am mai fi împreună,viaţa mea ar fi alta.Încercă să-şi imagineze cum ar fi :singur,undeva pe o plajă,zâmbitor,fericit sau la restaurant îmbrăcat frumos cinând cu o femei frumoasă,poate cu colega nouă de la serviciu.Se uită iar la soţia lui,nici nu-şi amintea când făcuse dragoste cu ea ultima dată sau când a vorbit cu ea despre ceva interesant.”Tragic”!!!
Nervos îşi trase perna pe cap;imaginea ei se estompă…Ah!Linişte.Închise ochii.O toropeală plăcută îl cuprinse.O simţe cum întoarce în pat.”cu spatele la mine” şi adormi.
-Trrrrrrr!Trrrrrrr! Deschise ochii ameţit de somn…”mai 5 minute”,îl închise iar.
-Trrrrrrr!Trrrrrrr!
-Băga-mi-aş!!!Se ridică greu,se duse în baie.
Din oglindă la el se uita cineva;aproape străin,se privi atent „dacă aş scăpa de burtă…”clătină nemulţumit din capul pleşuv.
Apa rece îl învioră.Se privi încrezător,”încă arăt bine”se studie şi din profil”burta asta,scap eu de ea,azi iau salarul,plătesc tot şi îmi fac abonament la sală”,”de data asta voi merge”.Zâmbi.
-Ioane!Vezi să termini actele astăzi!Şeful lui.Fuckerul care fusese promovat în locul lui.
-În 2 ore sânt gata,nici o problemă sefu.Zâmbiră amândoi.”Măta!!Mare şef te crezi”.
Se aşeză la birou şi îşi îndreptă amărât atenţia asupra hârtiilor din faţa lui;o mână se aşeză pe umărul lui.
-Mai poţi,harnicule?Îl trecură fiori;era ea,Ioana,noua colegă.Înaltă,brunetă,mereu zâmbitoare,sexy „ce frumoasă e”.
-Mai târziu,dacă poţi să mă ajuţi şi pe mine?O să-ţi rămân datoare!
-La ce?
„Mă place oare?!Dacă aş săruta-o?Se uita la buzele ei pline vrăjit;fără să audă nimic, „merg eu la sală şi atunci o să o scot în oraş”,o vedea aievea ţinându-l de mână,se plimbă pe malul lacului ca doi îndrăgostiţi, vorbesc fără oprire,râd…,căldura ei îl învăluie, zâmbeşte fericit….
-Tu auzi ce vorbesc?De ce eşti aşa de fericit?
-Eh!Sigur!Te ajut!Numai să termin aici şi vin…
-Mersi!Zâmbi cuceritor.
-Ai început să mergi la sală?
-Ei,draga mea,după 28 şi opt de ani şi 103 kile m-am prins că ar fi cazul să mă apuc să fac ceva cu treaba asta şi tocmai de aia după ce iau salariul îmi fac abonament la sală.Nu mai e cale de întoarcere.O să ai în faţă peste câteva luni un adevărat Don Juan.E ultima ta şansă,fă-ţi programare acum,mai târziu stai la coadă.
Râseră cu poftă . . .
Poate cine ştie?!Intr-o zi...

2 comentarii:

  1. uneori e bine ca nu ne vedem cu ochii celorlalti:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate sunt proprii ochi care câteodată nu ne recunosc...Sau nu vor să ne recunoască...
    Triste amintiri!

    RăspundețiȘtergere