luni, 15 martie 2010

d-ale lui Fidel

„Acesta este lucrul pe care îl cunoaştem din istorie, o istorie extrem de scurtă: supravieţuirea speciilor nu este câtuşi de puţin sigură. Iar specia noastră este destul de nouă, nu are, poate, nici măcar un milion de ani, luând în considerare diferitele etape de evoluţie. Acest om actual, cu ale sale capacităţi intelectuale, ar putea avea o vârstă de aproximativ o sută de mii de ani. Se cunoaşte faptul că evoluţia vieţii a fost împiedicată de un meteorit - este o doctrină acceptată de toată lumea - care a căzut în istmul Tehuantepec. Se spune că acea catastrofă a fost echivalentă cu o enormă explozie nucleară, care a acoperit de praf şi umbră atmosfera planetei timp de mai multe săptămîni. Au fost ucise nu se ştie câte specii de dinozauri şi alte forme asemănătoare de viaţă, în timp ce altele au evoluat. Dar omul nu exista încă. Astăzi există un alt pericol pentru lumea industrializată: o populaţie care însumează deja mai mult de şase miliarde şi jumătate de locuitori, care creşte cu aproape 100 de milioane pe an sau cel puţin 80... Am pe aici trei ceasuri care indică, într-un mod aproximativ, creşterea zilnică a populaţiei. Noroc că statul chinez face eforturi istorice pentru a-şi limita creşterea demografică; în caz contrar, am fi fost deja şase miliarde şi 700 de milioane de locuitori pe planetă".

Pericolul dispariţiei speciei umane e pus pe seama societăţii de consum, instituite şi promovate de globalizare. „Sub conducerea economică diabolică şi haotică, societăţile de consum vor epuiza rezervele demonstrate şi probabile de combustibili fosili în maximum cinci sau şase decenii... Nu există nici măcar o idee coerentă sau concretă legată de energia care, peste cincizeci de ani, va pune în mişcare miliardele de vehicule motorizate care inundă oraşele şi şoselele ţărilor bogate şi chiar şi cele ale multor naţiuni din Lumea a Treia. Societatea de consum este expresia unui mod de viaţă şi al unui consum absolut iraţional, care nu va putea niciodată servi drept model pentru cei zece miliarde de oameni care, din câte se pare, vor locui pe această planetă în clipa fatală în care epoca petrolului se va încheia".

Fidel Castro

http://www.adevarul.ro/ion_cristoiu/Denuntarea_capitalismului_fara_etica_7_225047497.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu